Săptămână de foc în Vâlcea

0
54

Toata Oltenia, inclusiv judetul Valcea va fi afectata de valul de caldura, anuntat de INM, pentru aceasta saptamana. Canicula va provoca un disconfort termic greu de suportat, pentru că indicele temperatură – umezeală este posibil sa depăşească pragul critic de 80 de unităţi. Daca luni 26 iulie s-au inregistrat maxime de 35-36 de grade, începând de marţi, valorile vor fi în creştere, pana la 37-38 de grade Celsius, la umbra.

Primaria municipiului a amenajat 3 puncte de prim ajutor, dotate cu aparatura, deservite de cadre medicale, in Piata Centrala, in Piata din Ostroveni si in Piata din Nord, pentru cei afectati de canicula. Aceste puncte vor funcţiona pe toată durata codurilor galben, portocaliu sau roşu de vreme excesiv de caldă din această vară, zilnic între orele 9-17.
In aceste perioade, un esentiala este hidratarea organismului.

In aceste zile toride se recomanda evitarea consumului cafelei in exces precum si al bauturilor alcoolice, acestea provocand deshidratarea organismului. De asemenea, trebuie evitata expunerea la soare, in perioada 11-17, purtarea de imbracaminte din bumbac sau in, de culori deschise, purtarea palariilor, a sepcilor si a ochelarilor de soare.


Cand temperaturile ating pragul de 35 de grade Celsius, la umbra, angajatorii trebuie sa asigure conditii optime oamenilor la locul de munca. Ordonanta nr. 99 /2000 cuprinde masurile cu privire la protectia sanatatii si securitatii lucratorilor pentru perioade cu temperature extreme. Temperaturi extreme sunt cele de peste 37 grade Celsius coroborate cu indicele temperatura –umezeala, mai mare de 80%.

În zona montană, vremea va fi perfectă pentru drumeţii. Este posibil să mai fie averse, local, în zona montană înaltă sau în zona submontană, asa ca este o săptămână ideală pentru a merge la munte.
Si luna august va debuta cu temperaturi de peste 37-38 de grade la umbra, în partea de vest, sud-vest şi sud a ţării, a anuntat ANM. Noptile vor fi tropicale, caci temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.