Legislația din România prevede că „alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepsește cu amendă de la două mii de lei la patru mii de lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii”. De asemenea, apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între o mie şi două mii de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii”.
Poliția Română, prin structurile de prevenire a criminalității, derulează, la nivel național, o campanie de conștientizare, atât în rândul copiilor, dar și al adulților cu privire la consecințele pe care le are apelul fals la 112. „Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!” sunt mesajele campaniei, prin care polițiștii vor să atragă atenția cu privire la consecințele legale și psiho-sociale ale acestor fapte.
În ultima perioadă, la nivelul Poliției Române, au fost semnalate apeluri la numărul de urgență 112, prin intermediul cărora persoane necunoscute sesizează amplasarea unor dispozitive explozive în diverse locuri, inclusiv unități de învățământ.
După dispunerea măsurilor operative specifice și efectuarea demersurilor legale, de fiecare dată s-a constatat că sesizările nu se confirmau, iar autorii apelurilor au fost identificați ca fiind, de multe ori, minori care, prin acțiunile lor, considerau că fac farse colegilor. Totodată, a rezultat faptul că, pentru efectuarea apelurilor, erau folosite cartelele SIM atribuite copiilor pentru susținerea cursurilor on-line, pe fondul măsurilor dispuse în contextul pandemiei Covid-19.

Astfel de fapte sunt de natură să aducă prejudicii foarte grave la nivelul societății și tulburări ale siguranței publice, atât prin natura și amploarea forțelor implicate în luarea măsurilor de investigare, identificare și contracarare (Poliția Română, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Român de Informații), cât și prin stările de temere generate în rândul cetățenilor, atât cei direct afectați, aflați în locurile respective cât și întreaga comunitate.
În anul 2021, structurile Poliției Române au intervenit la peste 870 de mii de intervenții la 112, iar în 158 de mii de cazuri, apelurile nu s-au confirmat.