Nașterea Maicii Domnului – Sfânta Marie Mică

Pe 8 septembrie, credinciosii din intreaga lume cinstesc prima sarbatoare din anul bisericesc, nasterea Maicii Domnului. Pentru ca nu aveau copii, Ioachim si Ana au inceput sa fie ironizati si batjocoriti de catre oameni. Rugandu-se in continuare, in al cincizecilea an al casatoriei lor, Marele Preot de la Templu a refuzat in public jertfa lor, numindu-i blestemati.

Întristați, cei doi parinti au hotarat sa se retraga fiecare pentru post si rugaciune. Îngerul Gavriil se va arata fiecaruia, spunandu-le ca rugaciunea lor nu a fost trecuta cu vederea si ca Dumnezeu le va trimite binecuvantarea Sa. Tot el le-a vestit ca acest prunc se va umple de Duh Sfant din pantecele mamei sale si ca va fi un vas ales lui Dumnezeu.

Credinciosii respecta cu sfintenie aceasta zi. Astfel, in dimineaţa sărbătorii, se aprinde o candelă lângă icoana Maicii Domnului, apoi merg la biserică, pentru a sfinţi, pâine, fructe şi lumânări, care se împart copiilor şi săracilor, Potrivit tradiţiei populare, în ziua praznicului se deschide sezonul nunţilor şi botezurilor, care au loc pana în Postul Crăciunului,

Sabatoarea Nasterii Maicii Domnului marcheaza hotarul astronomic dintre vara si toamna. Batranii spun ca in aceasta zi randunelele pleaca spre zonele calde, insectele incep sa se ascunda in pamant, iar frigul isi face simtita prezenta. Este vremea in care se desfasoara diferite targuri si iarmaroace.

Din aceasta zi se incep unele activitati practice specifice: culegerea unor fructe si plante medicinale, batutul nucilor, recoltarea ogoarelor, culesul viilor, semanatul cerealelor de toamna.

- Advertisement -spot_imgspot_img
- Advertisement -spot_imgspot_imgspot_img
Ultimele știri
- Advertisement -spot_img
Related news
- Advertisement -spot_img