AMBULANȚĂ LA MIHĂEȘTI, PRIN CLUBUL ROTARY RM. VÂLCEA

Clubul Rotary Râmnicu Vâlcea se implică în continuare, pentru a veni sprijinul pacienților în această perioadă de pandemie și sustine efortul depus de catre de personalul medical din Spitalul de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu, Mihăești. Dupa dispozitivul de Ventilație Non-Invazivă, donat anul trecut, de aceasta data o ambulanta dotata cu aparatura performanta a intrat in posesia spitalului.
Proiectul prin care Spitalul din Mihaesti este inzestrat cu o ambulanta dotata cu aparatura performanta are o valoare de 22 mii de euro a fost initiat de catre Marian Mitra, fost presedinte Rotary Club, in mandatul anterior
Prin această donație se va asigura transportul si interventia pacientilor intrun mod mai facil pentru un tratament de specialitate performant si eficient.
Ambulanta, care este practic o unitate mobila este dotata cu echipamnte verificate si omologate de catre ANMDM
Astfel de actiuni sunt pe agenda membrilor Rotary Club Rm. Valcea prin care sunt alături de pacienti, cadre medicale si nu numai, prin proiecte destinate binelui comunității! Deviza acestui an Rotarian este “ Incercam sa schimbam vieti

- Advertisement -spot_imgspot_img
- Advertisement -spot_imgspot_imgspot_img
Ultimele știri
- Advertisement -spot_img
Related news
- Advertisement -spot_img