Acreditare ERASMUS+ pentru proiecte educaționale școlare

Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea a obținut acreditarea ERASMUS+ pentru domeniul proiecte educaționale școlare. Astfel, ISJ Vâlcea este lider de consorțiu într-un parteneriat educațional cu 24 de școli gimnaziale din mediul rural.

Ce înseamnă acest lucru?

Începând cu anul școlar 2022-2023, ISJ Vâlcea va facilita participarea elevilor, profesorilor și directorilor la proiecte educaționale de schimb școlar în cadrul programului educațional Erasmus +.

„Estimăm, ca până la sfârșitul anului 2028, un număr de 630 de elevi, 100 de profesori și 24 de directori de la școli gimnaziale din mediul rural  vor putea lua parte la mobilități de învățare Erasmus +”, transmite biroul de informare al ISJ Vâlcea.

Școlile partenere în consorțiul coordonat de ISJ Vâlcea sunt scolile gimnaziale din localitățile: Tomșani, Dăești, Lapușata, Lungești, Olanu, Stănești, Muereasca de Sus, Golești, Galicea, Ghioroiu, Țepești, Perișani, Șirineasa, Ulmetu, Grădiștea, Cueni, Rusănești, Madulari-Cernișoara, Gușoeni, Ocnele Mari, Bujoreni, Pesceana, Paușești-Măglași și Vaideeni.

- Advertisement -spot_imgspot_img
- Advertisement -spot_imgspot_imgspot_img
Ultimele știri
- Advertisement -spot_img
Related news
- Advertisement -spot_img